Raportul Global al Departamentului de Stat al SUA acordă Republicii Moldova nivelul 2 pentru eforturile în combaterea traficului de persoane umane

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii monitorizează fenomenul traficului de fiinţe umane şi editează anual un raport global cu rezultatele monitorizărilor. Ediţia 2013 a Raportului Global prezintă situaţia din 188 de ţări ale lumii, între care şi R. Moldova. Statele Unite apreciază că în lume există 27 de milioane de persoane aflate în aşa-nimita ”sclavie modernă” şi face apel către guverne să se implice activ în combaterea fenomenului. În prefaţa Raportului Global (lansat oficial pe 19 iunie 2013 la Washington), Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, sublinia că americanii au “o obligaţie morală să releve această provocare, deoarece traficul de fiinţe umane este un atac împotriva celor mai dragi valori ale noastre, şi anume, libertatea şi demnitatea umană”. 

Cum este stabilit ratingul ţărilor

Raportul Global privind traficul de persoane, ediţia 2013, acordă Republicii Moldova nivelul 2, din cele 3 posibile, pentru eforturile depuse în combaterea traficului de fiinţe umane. Menţionăm că nivelul I este acordat statelor care recunosc problema traficului de fiinţe umane, depun eforturi pentru combaterea fenomenului şi întrunesc standardele minime prevăzute de Actul privind protecţia victimelor traficului (TVPA). Ţările clasate pe nivelul 2 nu întrunesc standardele, dar fac eforturi pentru a le întruni. În timp ce ţările cu nivelul 3 nu respectă standardele minime şi nu întreprind nimic pentru a atinge aceste standarde. În ultimii ani a fost stabilit şi un nivel intermediar, cel al ţărilor cu nivelul 2, care se află pe lista de monitorizare. În ediţia 2013 a Raportului pe lista de monitorizare se află, între alte ţări, Albania, Belarusi şi Turkmenistan.

Raportul Global discutat la Chişinău

Raport. poza
Raportul Global şi recomandările pentru R. Moldova a constituit unul dintre subiectele discutate în cadrul şedinţei Comitetului naţional pentru combaterea traficului de persoane, din 15 iulie curent, prezidată de viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, preşedinta comitetului. O informaţie în acest sens a prezentat dl Michael Ball, Ofiţer politic al Ambasadei SUA în R. Moldova. Oficialul american a comentat în felul următor ratingul R. Moldova: “Acest nivel 2 indică faptul că eforturile R. Moldova nu sunt în totală corespundere cu standardele minime existente, dar totuşi aceste eforturi sunt importante”. Potrivit Raportului, Guvernul şi-a intensificat eforturile de a proteja victimele traficului în anul 2012, a continuat să îmbunătăţească mecanismul de identificare a victimelor, divizând sistemul naţional de referire şi a dublat numărul de victime identificate. De asemenea, au sporit eforturile organelor de drept – au fost condamnate 35 de persoane pentru trafic de fiinţe umane, inclusiv 6 pentru trafic de copii, în comparaţie cu 22 de condamnări din 2011. ”Guvernul a întreprins eforturi importante în urmărirea penală a oficialilor publici implicaţi în traficul de fiinţe umane, chiar dacă niciunul din aceştia nu au fost condamnaţi”, a mai spus Michael Ball. Pentru a susţine parteneriatul în lupta împotriva traficului de fiinţe umane în ultimii cinci ani Guvernul SUA a oferit Guvernului R. Moldova peste 2 milioane de dolari sub formă de asistenţă.

Recomandările Raportului Global pentru R. Moldova

Deşi în Raport R. Moldova este considerată model în regiune în ceea ce priveşte combaterea fenomenului traficului, documentul constată că unele aspecte ale fenomenului au rămas nesoluţionate. “Aria principală, primordială, pe care o subliniază Raportul este legată de corupţia justiţiei”, a subliniat Michael Ball. Făcând trimitere la Raport, el a mai spus că corupţia în domeniul justiţiei a continuat să împiedice urmăririle penale şi condamnările din anul 2012. Chiar şi în situaţia în care condamnările au fost obţinute, sistemul judiciar a aplicat sentinţe care nu corespund cu severitatea crimei. Criminalilor foarte des li se aplică pedeapsa suspendată. Deseori dosarele sunt tergiversate, în numeroase apeluri victimele şi martorii sunt neprotejaţi. Martorii sunt foarte des abordaţi de traficanţi şi presaţi să-şi schimbe declaraţiile iniţiale, fapt care duce la închiderea dosarelor sau la recalificarea infracţiunilor. În final, oficialul american a enumerat 6 recomandări pentru R. Moldova, care se conţin în Raportul Global:

1. Să se asigure că traficanţii primesc sentinţe în conformitate cu gravitatea infracţiunilor pe care le comit, cu pedepse prevăzute pentru trafic;
2. Să se monitorizeze rezultatele procesului de pronunţare a sentinţelor şi judecare a apelurilor în cadrul sistemului judecătoresc pentru a se asigura că infractorii condamnaţi sunt traşi la răspundere;
3. Să se demonstreze eforturi energice de condamnare şi pedepsire a oficialilor implicaţi în cazuri de trafic de fiinţe umane;
4. Să fie sporite eforturile de urmărire penală în cazurile de corupere şi intimidare a martorilor;
5. Să fie luată în considerare ideea de instituire a unui tribunal specializat pentru toate cazurile de trafic;
6. Este necesară creşterea numărului de procurori repartizaţi în unitatea antitrafic a Procuraturii Generale.

Despre ineficienţa organelor de drept şi a sistemului judiciar în investigarea cazurilor de complicitate a oficialilor publici în trafic şi pedepsirea acestora, precum şi despre măsurile nesatisfătoare de protecţie a martorilor se vorbea şi în Raportul Global, ediţia 2012. Dovadă că R. Moldova se confruntă, deocamdată cu probleme serioase la capitolul justiţiei, care pot fi depăşite, inclusiv prin acţiuni insistente din partea comunităţii antitrafic.

Doar 30 de ţări au nivelul 1

În Raport, doar 30 de ţări deţin nivelul 1, între acestea regăsindu-se majoritatea statelor membre ale UE, Australia, Canada, SUA, Columbia, Noua Zeelandă, Nicaragua, Norvegia, Taiwan. Singura ţară din spaţiul ex-sovietic, clasată pe nivelul 1, este Armenia. Topul ia în considerare preponderent acţiuniule întreprinse de guverne în vederea respectării standardelor minime privind eliminarea traficului de persoane, decât proporţiile fenomenului în ţările respective. Nivelul 1 este cel mai bun, dar acest lucru nu înseamnă că ţara care a fost clasată pe acest nivel nu mai are probleme cu traficul de persoane.

137 de ţări cu nivelul 2

Clasată cu nivelul 2, R. Moldova împarte acelaşi rating cu alte 136 de ţări, între care Japonia, Brazilia, Mexic, sau Elveţia, România, Bulgaria, Turcia, Ungaria, Ucraina, dar şi Antigua and Barbuda, Burkina Faso, Bangladesh, Pakistan, Egipt. Tot de nivelul 2 s-a învrednicit şi o bună parte a statelor ex-sovietice – Lituania, Letonia şi Estonia, Kazahstan, Azerbaijan, Georgia şi Tadjikistan. Menţionăm că ţara noastră se menţine deja al treilea an pe această poziţie, după ce în perioada anilor 2007-2010 s-a situat pe nivelul 2 în lista de monitorizare şi chiar pe nivelul 3.

Ţări de nivelul 3

Pe nivelul 3 au fost clasate 21 de ţări, acestea fiind considerate drept state care nu întrunesc standardele minime de protecţie a victimelor traficului şi ale căror guverne nu iau măsuri pentru combaterea fenomenului. Între acestea – Coreea de Nord, Cuba, un şir de ţări africane, Iran, dar şi Rusia, China şi Uzbekistan. Raportul denunţă, de exemplu, cazuri de “neplată a salariilor, agresiuni fizice, condiţii de viaţă extrem de proaste” pentru migranţi în Rusia. În cazul Chinei, Departamentul de Stat denunţă, între altele, politica privind un singur copil, care a condus la un “raport de 118 băieţi la 100 de fete, ceea ce alimentează atât o cerere a traficului de femei străine care se mărită cu bărbaţi chinezi, cât şi prostituţia”. În conformitate cu TVPA, guvernele țărilor incluse în categoria a treia pot fi supuse anumitor sancțiuni, de exemplu, SUA ar putea să le retragă asistenţa externă în domenii non-umanitare sau care nu sunt legate de comerţ. În plus, aceste ţări pot fi lipsite de finanţare în cadrul unor programe de schimb cultural. Totodată, potrivit aceluiaşi Act (TVPA), Statele Unite pot refuza susţinerea acestor ţări în obţinerea sprijinului din partea unor instituţii financiare internaţionale, cum sunt FMI sau Banca Mondială.

Ratingul obţinut în urma evaluărilor Raportului Global anual nu este unul permanent. Autorii Raportului declară: ”Fiecare ţară, inclusiv Statele Unite ale Americii, pot face mult mai mult. Toate ţările trebuie să-şi menţină şi să-şi multiplice eforturile în combaterea traficului”.

Puteţi accesa Raportul Global în original şi în limba romană pe următoarele adrese:

http://www.state.gov

http://www.antitrafic.gov.md

 

 

Acest articol a fost publicat în Noutăți. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


2 × trei =

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>