ATENŢIE! Cum sunt traşi pe sfoară moldovenii care au interdicţia de a intra în Rusia

”Ai fost deportat din Federația Rusă sau nu ți s-a permis intrarea în această țară? Îți oferim soluții. Apelează la noi”. Acest anunţ a invadat ziarele de publicitate şi este destinat zecilor de mii de moldoveni cărora le-a fost interzisă intrarea în Rusia. Doar că, în loc să ajungă acolo, ei devin victimele escrocilor.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, doar anul trecut aproape 40.000 de cetățeni moldoveni au primit interdicție de a intra pe teritoriul Federației Ruse.

Imediat au apărut tot felul de anunţuri prin care lucrătorilor migranți li se propunea radierea interdicției de intrare în Rusia. Am sunat și noi la câteva numere indicate în anunțuri și ne-am întâlnit cu cei care le-au postat.

”Implicăm în dependență de ce este, FMS-FMS, Vamă-Vamă, mai sunt niște contacte și cu Consulatul nostru. Preţul este de
la 500 la 2.000 de dolari”.

Apoi am mers să ne întâlnim cu unul dintre fondatorii Asociaţiei Obştești de Sprijin şi Ajutor Reciproc Internaţional. Despre serviciile prestate de această organizație non-guvernamentală am aflat din publicitatea plasată în transportul public din capitală.

”Dvs veniți la noi, vă înregistrați, îndeplinim ancheta, achitați taxa de aderare și cotizație de 60 de dolari, asta timp de un an. Eu scriu scriosoare în baza acestor documente, la anchetă, la tot scriu în Rusia. Scriu scrisoare la Romodanovschii și îi explic care este situația. Să ne dea răspuns”. Continuarea

Publicat în Noutăți | Lasă un comentariu

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a adoptat o decizie importantă pentru lucrătorii detașați în întreaga Europă

img_1178Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis recent o hotărâre preliminară referitoare la detașarea muncitorilor.
În cazul muncitorilor polonezi detaşaţi în Finlanda, preocupaţi de plata creanțelor care se referă la salariul minim, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost rugată să interpreteze în special concordanţa dintre Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Directiva 96/71 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996, privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.

Astfel, Curtea a decis că un angajat detaşat dintr-o altă țară a Uniunii Europene trebuie să fie remunerat conform contractului colectiv de muncă din Finlanda, atunci când lucrează în această ţară. În special, Curtea a decis că Directiva privind detașarea lucrătorilor, în lumina Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, permite sindicatelor să adreseze acţiuni în instanţele din statele membre UE în care muncesc, pentru remunerarea muncitorilor detaşaţi în baza termenilor şi condiţiilor de angajare în vigoare în statul membru al UE gazdă.

Secretarul General al Federaţiei Europene a Sindicatelor din Industria Alimentară, Agricultură şi Turism (EFFAT), Harald Wiedenhofer, susţine că “acesta este un prim pas în direcția cea bună, privind protejarea drepturilor şi condițiilor de muncă ale muncitorilor detașaţi pe întreg teritoriul Uniunii Europene și evitarea” dumping-ului social”.

Sursa: http://www.effat.org/en/node/13797

Publicat în Noutăți | Lasă un comentariu

Referitor la abolirea regimului de vize în Statul Israel

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, pentru a evita apariţia unor probleme la traversarea punctelor de trecere a frontierei de stat ale Israelului, în contextul abolirii regimului de vize, cetăţenii R. Moldova urmează să ia în consideraţie următoarele:

  • regimul de vize a fost abolit doar pentru călătorii de scurtă şedere cu scopul de turism, tratament medical, deplasare de serviciu sau vizită particulară. Pentru alte obiective, inclusiv angajarea în câmpul muncii, este necesară, în continuare, obţinerea unei vize din partea autorităţilor israeliene;
  • intrarea pe teritoriul Statului Israel este permisă doar pentru posesorii paşapoartelor biometrice, valabile cel puţin 6 luni de la ziua intrării, pentru o perioadă de până la 90 zile în decurs de 6 luni; Continuarea
Publicat în Noutăți | Lasă un comentariu

Referitor la modificarea Legii federale privind „Statutul juridic al cetăţenilor străini în Federaţia Rusă”

Conform informaţiei transmise de către Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, în conformitate cu Legea federală nr. 357-Ф3 din 28 noiembrie 2014 privind modificarea Legii federale privind „Statutul juridic al cetăţenilor străini în Federaţia Rusă”, începând cu 1 ianuarie 2015, migranţii care nu necesită viză de intrare în FR, pot fi angajaţi în câmpul muncii la persoane fizice şi juridice doar în baza patentei.

Începând cu 1 ianuarie 2015, procedura de încadrare în câmpul muncii a unui cetăţean străin în baza patentei va fi după cum urmează:

În decurs de 30 de zile de la momentul intrării pe teritoriul Federaţiei Ruse cetăţeanul străin se va adresa pentru obţinerea patentei.

În acest sens, cetăţeanul străin va depune o cerere, precum şi alte documente necesare (un document de identitate, cartela de migrant, asigurarea medicală, certificat privind lipsa bolilor infecţioase, certificatul privind cunoaşterea limbii ruse, documentul care confirmă evidenţa migraţională). Serviciul Federal de Migraţie va efectua verificări asupra evidenţei, va preleva amprentele şi va fotografia cetăţeanul străin.

După obţinerea patentei cetăţeanul străin îşi va căută un angajator – persoană juridică sau fizică. Continuarea

Publicat în Noutăți | Lasă un comentariu

Salariile mici îi fac pe oameni să migreze pentru un loc de muncă mai bine plătit

___________ 034Interviu cu Ana Moldovanu, şefa Departamentului protecţie social-economică al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova

- Doamna Ana Moldovanu, mulţi dintre vizitatorii CIMM ne spun că sunt nevoiţi să plece la muncă peste hotare din cauza salariilor mici pe care le primesc acasă. Ce întreprind sindicatele pentru a soluţiona problema salariilor şi a opri acest exod al populaţiei?

- Cu regret, salariaţilor din Republica Moldova nu le este asigurat un salariu decent. În ţară s-a creat un nivel nejustificat de scăzut al salariilor. În CSI, salarii mai mici decât în Moldova primesc doar lucrătorii din Kîrgîzstan şi Tadjikistan. Cu ţările europene nici nu ne putem compara. De aceea una dintre cele mai importante preocupări ale Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a fost şi rămâne remunerarea echitabilă a salariaţilor şi în general, protecţia social-economică a populaţiei, astfel ca cetăţenii să aibă un loc de muncă cu condiţii bune şi salarii atractive. Continuarea

Publicat în Invitatul nostru special | Lasă un comentariu

Republica Tunisiană a abolit regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, începând cu data de 1 decembrie 2014, cetăţenii Republicii Moldova, titulari ai paşapoartelor simple şi biometrice, sunt scutiţi de obligativitatea de a deţine viză pentru a intra, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul Tunisiei, pentru o perioada de până la 90 de zile în decursul a şase luni/180 de zile de la data primei intrări în ţară. Guvernul Republicii Tunisiene a adoptat o decizie în acest sens la data 28 noiembrie curent.

Normele de călătorie şi cele privind valabilitatea documentelor sunt similare rigorilor de călătorie în statele din spaţiul european.

Sursa: http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/499705/

Publicat în Noutăți | Lasă un comentariu