Referitor la modificarea Legii federale privind „Statutul juridic al cetăţenilor străini în Federaţia Rusă”

Conform informaţiei transmise de către Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, în conformitate cu Legea federală nr. 357-Ф3 din 28 noiembrie 2014 privind modificarea Legii federale privind „Statutul juridic al cetăţenilor străini în Federaţia Rusă”, începând cu 1 ianuarie 2015, migranţii care nu necesită viză de intrare în FR, pot fi angajaţi în câmpul muncii la persoane fizice şi juridice doar în baza patentei.

Începând cu 1 ianuarie 2015, procedura de încadrare în câmpul muncii a unui cetăţean străin în baza patentei va fi după cum urmează:

În decurs de 30 de zile de la momentul intrării pe teritoriul Federaţiei Ruse cetăţeanul străin se va adresa pentru obţinerea patentei.

În acest sens, cetăţeanul străin va depune o cerere, precum şi alte documente necesare (un document de identitate, cartela de migrant, asigurarea medicală, certificat privind lipsa bolilor infecţioase, certificatul privind cunoaşterea limbii ruse, documentul care confirmă evidenţa migraţională). Serviciul Federal de Migraţie va efectua verificări asupra evidenţei, va preleva amprentele şi va fotografia cetăţeanul străin.

După obţinerea patentei cetăţeanul străin îşi va căută un angajator – persoană juridică sau fizică.
Cetăţenii străini, care activează în baza patentei la persoane juridice, au o obligaţie de a remite în adresa organelor teritoriale ale Serviciului Federal de Migraţiune, în decurs de 2 luni, copia contractului de muncă sau contractului civil.

În cazul necesităţii prelungirii patentei pe un termen mai mare de un an, cetăţeanul străin are dreptul, fără a părăsi teritoriul Federaţiei Ruse, să se adreseze cu o cerere pentru prelungirea patentei, prezentând demersul angajatorului, contractul de muncă sau civil (în cazul intenţiei de a lucra la o persoană juridică), precum şi alte documente, după necesitate.

Pentru efectuarea activităţii de muncă pe teritoriul mai multor subiecte federale ale Federaţiei Ruse, cetăţeanul străin trebuie să se adreseze pentru a primi patenta în fiecare subiect separat.

În conformitate cu Legea federală sus-menţionată, actele privind dreptul la muncă se eliberează doar celor cetăţeni străini care au indicat în cartela migraţională, la rubrica scopul vizitei – „angajarea în câmpul muncii”.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2015, este obligatorie susţinerea examenului la cunoaşterea limbii ruse şi istoriei Rusiei, precum şi a legislaţiei Federaţiei Ruse pentru cetăţenii străini, care doresc să obţină un permis de angajare în câmpul muncii (cu excepţia specialiştilor de înaltă calificare), o patentă, un permis de şedere provizorie, un permis de şedere permanentă.

Informaţia cu privire la amplasarea centrelor abilitate să efectueze testări de stat şi cursurile de studiere a limbii ruse existente în subiectele Federaţiei Ruse poate fi găsită pe site-urile oficiale ale organelor migraţionale teritoriale.

Informaţia pentru cetăţenii străini cu privire la susţinerea examenului la cunoaşterea limbii ruse, istoriei şi legislaţiei Federaţiei Ruse, privind certificatul care confirmă susţinerea examenului, precum şi lista centrelor abilitate ale Serviciului Federal de Migraţie poate fi găsită la rubrica „Pentru cetăţenii străini” a site-ului www.fms.gov.ru.

Sursa: http://www.mfa.gov.md/noutati-consulare/500020/

Acest articol a fost publicat în Noutăți. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


× sase = 30

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>