ATENŢIE! Cum sunt traşi pe sfoară moldovenii care au interdicţia de a intra în Rusia

”Ai fost deportat din Federația Rusă sau nu ți s-a permis intrarea în această țară? Îți oferim soluții. Apelează la noi”. Acest anunţ a invadat ziarele de publicitate şi este destinat zecilor de mii de moldoveni cărora le-a fost interzisă intrarea în Rusia. Doar că, în loc să ajungă acolo, ei devin victimele escrocilor.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, doar anul trecut aproape 40.000 de cetățeni moldoveni au primit interdicție de a intra pe teritoriul Federației Ruse.

Imediat au apărut tot felul de anunţuri prin care lucrătorilor migranți li se propunea radierea interdicției de intrare în Rusia. Am sunat și noi la câteva numere indicate în anunțuri și ne-am întâlnit cu cei care le-au postat.

”Implicăm în dependență de ce este, FMS-FMS, Vamă-Vamă, mai sunt niște contacte și cu Consulatul nostru. Preţul este de
la 500 la 2.000 de dolari”.

Apoi am mers să ne întâlnim cu unul dintre fondatorii Asociaţiei Obştești de Sprijin şi Ajutor Reciproc Internaţional. Despre serviciile prestate de această organizație non-guvernamentală am aflat din publicitatea plasată în transportul public din capitală.

”Dvs veniți la noi, vă înregistrați, îndeplinim ancheta, achitați taxa de aderare și cotizație de 60 de dolari, asta timp de un an.  Eu scriu scriosoare în baza acestor documente, la anchetă, la tot scriu în Rusia. Scriu scrisoare la Romodanovschii și îi explic care este situația. Să ne dea răspuns”.

Reprezentantul asociației ne-a eliberat o factura în sumă de 60 de dolari, care urma să o achităm la bancă. După asta ne-a promis că ne va da și o legitimație de membru al Asociației.

”Ce îmi dă mie dacă devin membru? – Dvs aveți jurist. Aveți imunitate. Noi suntem în familia ONU. Eu sunt comisarul pentru Drepturile Omului în Republica Moldova”.

”Dacă analizăm toată situația în context se vede cu ochiul neînarmat că este vorba despre escrocherie”, spune avocatul Vitalie Nagacevschi.

Și la Bălți a fost pusă pe roate o schemă similară de către Congresul Diasporei Moldovenești din Rusia. Ne-o confirmă o fostă angajată.

”Li se spunea ca pentru a afla cauza interdicției trebuie să achite suma de 950 de lei. Atunci când aflau cauza interdicției li se propunea ca aceasta să fie scoasă contra sumei de 3.000 de euro“, a menţionat femeia.

Am încercat să aflăm opinia șefei filialei Bălți a Congresului Diasporei Moldovenești, însă nu a răspuns la telefon.

”Interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse este ridicată doar în cazuri speciale. Este vorba de studenți sau persoane căsătorite cu cetățeni ai Federației Ruse”, a precizat șeful Serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe, Ana Taban.

Cei care vor să afle motivul din care au primit interdicţie de intrare în Rusia trebuie să apeleze la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău sau la Serviciul de Migrație al Federației Ruse.

Pentru Video vezi: http://www.publika.md/atentie-cum-sunt-trasi-pe-sfoara-moldovenii-deportati-care-apeleaza-la-diferite-solutii-pentru-a-ajunge-in-rusia_2245991.html

Acest articol a fost publicat în Noutăți. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


unu × 3 =

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>