Andrei, de 35 de ani, are studii tehnice superioare. A absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, iar înainte de aceasta a făcut şi o şcoală de meserii. Are cunoştinte solide în domeniul construcţiilor, dar salariul pe care îl primea acasă nu-i ajungea să-şi întreţină familia. Aşa că, a decis ca şi alţi concetăţeni de ai noştri să ia calea străinătăţii. A ales Norvegia.

De fapt, sugestia de a alege anume această ţară i-a făcut-o o pretinsă agenţie privată de angajare în câmpul muncii peste hotare din Moldova, pe al cărei site din Internet a găsit şi oferte de muncă în Norvegia. Este vorba de ”Bursa Muncii” şi spunem ”pretinsă”, deoarece, după cum afirmă reprezentanţii Camerei de Licenţiere, o agenţie cu o astfel de denumire nu a avut niciodată licenţă de activitate. Acest fapt nu o împiedică însă să desfăşoare o intensă activitate pe întreg teritoriul R. Moldova, unde are diverse filiale de recrutare a muncitorilor pentru un şir imens de ţări. Deşi nu are licenţă, agenţia continuă să activeze în ochii lumii şi are chiar şi un site pe Internet: www.bursamuncii.md

Andrei spune că s-a adresat la ”Bursa Muncii”, deoarece după denumire, i-a părut că această agenţie este una de stat. Nu l-a mirat faptul că i s-a cerut să achite o taxă de 200 de euro, deoarece ”toate agenţiile din Chişinău iau taxe”. Pentru mai multă credibilitate, agenţia din Chişinău i-a organizat lui Andrei şi un interviu pe Skype cu ”viitorul angajator”. Se întâmpla acum mai puţin de un an, în februarie 2013. ”Firma este estoniană, dar activează în Norvegia”, i-a spus persoana cu care a discutat pe Skype. Andrei şi-a creat o impresie bună despre viitorul său angajator. Părea foarte iniţiat în domeniul construcţiilor şi foarte interesat să caute specialişti pentru întreprinderea sa. După interviul de pe Skype, Andrei a fost curios să afle mai multe despre această persoană – a analizat datele afişate pe Skype şi a tras concluzia că omul este într-adevăr preocupat de căutarea unor muncitori în construcţie. Fiind sigur ca este angajat la modul serios, Andrei a achitat cei 200 de euro ceruţi de ”Bursa Muncii”, a solicitat o recipisă, precum că a plătit suma respectivă, a luat contractul de mediere de la agenţie şi se pregătea de drum.

Dar înainte de plecare, s-a gândit să treacă şi pe la Centrul de Informare a Muncitorilor Migranţi, pentru a afla ce drepturi de muncă va avea în Norvegia, care e salariul minim în construcţii, cum să se protejeze într-o ţară străină etc. Consultând sursele pe care le are la dispoziţie, colaboratorii CIMM l-au informat pe Andrei că ”Bursa Muncii”, agenţia prin intermediul căreia găsise acest loc de muncă, nu este înregistrată la Camera de Licenţiere, prin urmare, dacă angajarea sa peste hotare va suferi eşec, această agenţie nu va putea fi trasă la răspundere. Dar gândurile lui Andrei erau departe, în Norvegia! Tânărul plătise deja cei 200 de euro agenţiei din Chişinău şi, în plus, îşi dorea atât de mult să plece, încât părea pregătit să înfrunte orice risc. În această situaţie, colaboratorii CIMM i-au explicat ce drepturi are în Norvegia – care e salariul minim, la ce instanţe poate apela un muncitor migrant în situaţii de criză. Andrei a fost îndrumat că, după angajare, primul lucru pe care trebuie să-l facă în ţara de destinaţie este să adere la sindicat. În caz că drepturile sale vor fi încălcate, sindicatul va putea interveni şi va soluţiona orice litigiu de muncă. De asemenea, să se adreseze şi la Inspecţia Muncii, atunci când vor apărea astfel de probleme.

Andrei deţine cetăţenia română, nu a mai avut nevoie de viză, şi-a făcut bagajele şi a plecat în Norvegia. Surprizele au început chiar din prima zi. La faţa locului, la adresa pe care o avea înscrisă în contractul de mediere, nu l-a găsit pe presupusul angajator cu care discutase pe Skype, ci o altă persoană, care nici nu auzise de el. A rămas să lucreze, în speranţa că poate totul va fi bine. Şi-a amintit de sfaturile pe care i le-au dat colaboratorii CIMM din Chişinău şi s-a înscris în sindicatul Fellesforbundet. Apoi, la întreprinderea lor a sosit într-o zi un reprezentant al Inspecţiei Muncii din Norvegia şi le-a dat muncitorilor cartea sa de vizită cu rugămintea să se adreseze oricând dacă drepturile lor vor fi cumva încălcate. Andrei s-a gândit că a luat toate măsurile de precauţie şi că angajatorul său îi va crea cele mai bune condiţii de muncă. A fost cazat într-un cămin al întreprinderii, munca îi plăcea. Semnele de nelinişte au reapărut însă, odată cu primul salariu – angajatorul îi plătise doar o parte din suma convenită în contract. La întrebarea lui Andrei ”Unde e restul salariului?” acesta nu i-a putut da un răspuns clar. Atunci pentru prima dată tânărul s-a gândit dacă nu cumva este victima unei escrocherii. Amintindu-şi de tipul cu care a discutat pe Skype la Chişinău, el i-a telefonat să afle la ce întreprindere l-a trimis, pentru că, iată, nu a primit salariul întreg. La celălalt capăt al firului, tipul i-a răspuns că nu poartă nicio vină pentru asta, şi că în general el nu are nimic cu întreprinderea din Norvegia, pur şi simplu, a fost rugat să-i caute muncitori peste hotare…

În următoarele luni, situaţia lui Andrei a început să se înrăutăţească tot mai mult, pentru că angajatorul nu i-a oferit nici loc de lucru, nici salariu. Nu era el singurul care suferea de un asemenea tratament, în situaţii similare se aflau şi alţi muncitori migranţi de la întreprindere. Angajatorul nici nu-i disponibilizase, dar nici nu le oferea de lucru, motivând că nu dispune deocamdată de posibilităţi. La sfârşitul lui aprilie, a avut loc un incident cu totul grav: într-o seară, în camera lui a intrat directorul întreprinderii însoţit de doi bărbaţi de constituţie sportivă şi i-a ordonat să părăsească imediat încăperea. Întrucât în Norvegia în această perioadă a anului este foarte frig, Andrei s-a rugat de ei să-l lase cel puţin până dimineată. A doua zi, a eliberat camera şi s-a stabilit într-o casă părăsită. A stat acolo vreo doua săptămâni, până a găsit un centru de adăpost, unde şi-a mai venit în fire – a putut lua o masă caldă, face baie, etc.

În acest timp, Andrei a apelat la ajutorul Sindicatului şi al Inspecţiei Muncii din Norvegia. Cele două organizaţii s-au implicat imediat în soluţionarea litigiului său de muncă. A fost întocmit un dosar cu toate dovezile care confirmau angajarea, neplata salariului etc. S-a stabilit că întreprinderea la care lucrase era insolvabilă şi se afla în proces de falimentare. Prin urmare, a fost făcută o sesizare către avocatul pentru insolvabilitate, care i-a menţionat drept creditori ai întreprinderii falimentare şi pe muncitorii migranţi care rămăseseră fără salarii. Ulterior, Andrei a împuternicit avocatul să-i reprezinte interesele în procesul de judecată, iar Sindicatul s-a angajat să-i asiste cazul în judecată. Mai mult decât atât, un ziar local i-a solicitat lui Andrei un interviu pe această temă, în care el a povestit despre situaţia muncitorilor migranţi, care din cauza unor angajatori de rea credinţă ajung adesea să locuiască în stradă, iar uneori, pentru a supravieţui, sunt impuşi de situaţie să săvârşească infracţiuni. Procesul de judecată urma să continue în Norvegia, iar Andrei s-a întors în Moldova.

Ajuns acasă, tânărul a revenit la CIMM pentru a povesti ce i s-a întîmplat în Norvegia. De această dată el a apelat la CIMM pentru a menţine legătura cu organizaţiile din Norvegia care îi apărau drepturile. Colaboratorii CIMM l-au ajutat să întreţină corespondenţa în limba engleză cu Sindicatul şi Inspecţia Muncii, pentru a fi la curent cu acţiunile întreprinse de acestea în apărarea drepturilor lui. În luna august, 2013, deja aflându-se la Chişinău, el a primit înştiinţarea avocatului din Norvegia: judecata îi dăduse câştig de cauză. Mai mult decât atât, deoarece fusese concediat cu încălcarea legislaţiei muncii, instanţa norvegiană a decis că acordul său de muncă a fost întrerupt legal în luna iunie 2013, odată cu intentarea procedurii de faliment a întreprinderii, şi nu în februarie, când fusese lipsit de locul de muncă. Prin urmare, dintr-un fond special de stat, îi va fi achitat salariul deplin pentru patru luni.

În Moldova, Andrei a reînceput căutările pentru un loc de muncă. În cele din urmă, a fost angajat la o întreprindere din capitală. A lucrat aici timp de o lună, apoi povestea din Norvegia s-a repetat şi în Moldova: angajatorul nu i-a plătit salariul, pe motiv că nu dispune de bani. Având deja experienţa din Norvegia, el s-a adresat la Inspecţia Muncii, în Moldova. Potrivit spuselor sale, cei de la Inspecţia Muncii i-au declarat că ei nu se ocupă de aşa ceva şi l-au sfătuit să se plângă la Poliţie şi la Procuratură. ”Eu nu înţeleg de ce Inspecţia Muncii a refuzat să se implice în cazul meu, doar era vorba de neplata salariului de către angajator. În Norvegia, anume Inspecţia Muncii şi Sindicatul s-au implicat şi mi-au făcut dreptate. Nu înţeleg cu ce se ocupă Inspecţia Muncii din Moldova, dacă afirmă că astfel de încălcări ale drepturilor, legate de aspectul muncii, nu ţin de competenţa ei?” se întreabă Andrei.

Acum, tânărul vrea să se întoarcă din nou în Norvegia. El spune că nu se simte protejat la el acasă şi are convingerea că în Norvegia, spre deosebire de Moldova, legea funcţionează, Inspecţia Muncii îşi face datoria.