Ecaterina Berejan, secretarul Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane.

- Stimată doamnă Ecaterina Berejan, prin intermediul Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, statul încearcă să ţină la control acest fenomen, prin acţiuni fie de prevenire, fie de repatriere a potenţialelor victime. Cum vă reuşeşte acest lucru?

- Conform datelor statistice ale Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane în anul 2012, din numărul total de victime identificate (265) 126 au fost exploatate prin muncă. Dar aş vrea mai întâi să vorbesc despre mecanismul instituţional naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane (TFU), şi anume, despre Comitetul naţional şi sarcinile pe care le are în faţă. Deci, Comitetul naţional are misiunea de a elabora şi de a coordona şi monitoriza politicile naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane. Membri ai comitetului sunt conducători ai instituţiilor administraţiei publice centrale, cu competenţe în domeniu, în total comitetul are 16 membri. Comitetul este un organ consultativ al Guvernului şi la şedinţe sunt invitaţi şi reprezentanţii societăţii civile. În 2011 a fost creat Secretariatul permanent, în care activează 3 specialişti – eu şi colegii mei – Ala Vechiu, asistent pe probleme sociale şi Valentin Sasu, asistent pe problemne juridice. Misiunea Secretariatului este de a coordona transpunerea în practică a obiectivelor Comitetului naţional şi realizăm această misiune prin coordonarea şi monitorizarea acţiunilor, comunicarea cât mai eficientă atât cu autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale naţionale/internaţionale, cât şi cu comisiile teritoriale, pentru realizarea politicilor naţionale în domeniul combaterii traficului. O dată în trei luni, sau după necesitate, organizăm şedinţele Comitetului naţional, unde abordăm cele mai stringente chestiuni. Totodată, pe lângă Secretariatul permantent am creat un grup tehnic coordonator de lucru, din componenţa căruia fac parte specialişti de la instituţiile reprezentate în comitet şi parteneri de implementare. Cu aceşti specialişti lucrăm zi de zi, ne întâlnim pentru a dezbate probleme operative. Dacă e cazul, formăm grupuri specializate de experţi, pe anumite probleme, de exemplu, pentru amendarea legislaţiei. Astfel, se planifică şi se realizează politica de prevenire, dar şi de combatere a TFU, inclusiv TFU cu scop de exploatare prin muncă.

- Comitetul naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane este condus de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. De ce această sarcină a fost pusă în responsabilitatea anume acestui demnitar, care şi aşa are o sumedenie de alte probleme de rezolvat, ce ţin de integrarea europeană?

- Până în anul 2008, comitetul era condus de către ministrul Afacerilor Interne. Dar fenomenul traficului de fiinţe umane este unul transnaţional. Adesea apar necesităţi de abordare multidisciplinară, în complex a fenomenului propriu-zis. Uneori, crima apare în ţările unde R. Moldova nu are reprezentanţe diplomatice, de aceea situaţia poate fi soluţionată numai prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (misiunile diplomatice), prin cooperarea la nivel diplomatic. S-a decis acest lucru şi din alt punct de vedere: Comitetul naţional fiind alcătuit din miniştri, era necesar ca în fruntea lor să se afle un viceprim-ministru. Prin urmare, atât calitatea de viceprim-ministru, cât şi cea de ministru de Externe, permite o cooperare atât naţională, cât şi transnaţională. Dar cel mai important este că lupta cu acest fenomen este un obiectiv major pe agenda Guvernului şi angajamentul Guvernului este exprimat şi prin funcţionarea unui sistem instituţional consolidat. Astăzi, funcţia de preşedinte a Comitetului o îndeplineşte dna Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene în Guvernul Leancă.

- Afirmaţi că, de obicei, în cazul traficului de fiinţe umane crima are loc peste hotare. Cum ar putea să se implice personalul ambasadelor noastre din străinătate în prevenirea acestor crime şi în soluţionarea situaţiilor mai delicate în care pot nimeri cetăţenii moldoveni?

- Nu doar ar putea, ei se implică de facto şi în ultimii ani sunt cu mult mai activi, dispunând de instrumente şi echipamente de identificare şi referire/protecţie. MAEIE prezintă în adresa Secretariatului periodic informaţii cu privire la numărul victimelor care s-au adresat ori care au fost repatriate ca victime şi potenţiale victime în Republica Moldova. La începutul lunii iulie curent a fost organizat un seminar de instruire a funcţionarilor consulari. A fost o acţiune planificată, realizată de MAEIE în comun cu Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Grupul-ţintă l-au constituit experţii consulari din Departamentul consular al MAEIE, care urmează să fie desemnaţi în perioada următoare în misiunile diplomatice din consulatele R. Moldova peste hotare. Scopul seminarului a fost să-i informăm despre instrumentele de lucru cu această categorie de victime sau potenţiale victime, ceea ce le va fi util în noile funcţii pe care le vor ocupa în consulate. A fost prezentat cadrul legislativ de aplicare a prevederilor legale şi mai cu seamă ghidul de identificare a victimelor şi potenţialelor victime ale traficului.

- Vreţi să spuneţi că în consulatele şi ambasadele noastre de peste hotare ar trebui să existe un funcţionar care să se preocupe preponderent de această categorie de persoane?

- Aşa prevede şi legea, ca consulatele să desemneze o persoană responsabilă de asistarea victimelor şi potenţialelor victime ale traficului. Chiar dacă în misiune activează doar consulul, el se va preocupa şi de această problemă. La seminarul cu funcţionarii consulari s-a discutat şi despre mecanismul de repatriere. Avem un regulament aprobat în 2008, prin hotărâre de Guvern, care stipulează procedura, începând cu iniţierea acesteia şi terminând cu reintegrarea persoanei propriu-zise în comunitatea din R. Moldova. Potrivit acestui regulament, Ministerul Muncii, Protecţiei Soociale şi Familiei este responsabil de iniţierea acestei proceduri, iar consulatele sunt preocupate de protecţia oamenilor în ţara de destinaţie şi pregătirea actelor pentru repatriere. În procesul de repatriere a cetăţenilor Guvernul beneficiază şi de suportul Misiunii OIM, logistic şi financiar. Anul trecut două misiuni de repatriere a copiilor şi a unui adul au fost finanţate de la bugetul de stat. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei planifică anual resurse în acest scop, să sperăm că cuantumul lor va creşte în viitor şi, treptat, în mod gradual, guvernul îşi va putea asuma în totalitate cheltuielile pentru repatrierea cetăţenilor noştri. Aceste cheltuieli, într-adevăr, sunt foarte costisitoare. În cele trei misiuni de anul trecut au fost cheltuite 59 mii de lei pentru transport, însoţitori, etc.

- Şi în cazul unui deces peste hotare, cine acoperă cheltuielile de transport?

-Aici se include un alt program, al Fondului republican de susţinere a populaţiei, este un mecanism aparte, pe care îl administrează de asemenea Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

- Care sunt ţările mai problematice pentru cetăţenii migranţi din R. Moldova?

- Emiratele Arabe Unite, Ciprul de Nord. Dar la Dubai, de exemplu, există unele organizaţii neguvernamentale care colaborează cu Centrul Internaţional ”La Strada”, care ulterior face referire către instituţiile competente. La fel, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie are legături cu unele ONG-uri din această ţară care lucreaza direct cu poliţia. Deci, acolo unde nu avem oficial misiuni diplomatice, aceste organizaţii pot ajuta la întoarcerea cetăţenilor acasă. Alteori, putem apela la Ambasada României, la ambasadele unor ţări din CSI, care au misiuni diplomatice la Dubai. Din păcate, moldovenii ajung şi în astfel de ţări, unde au mai puţină siguranţă, dar nimeni nu poate să interzică circulaţia liberă a cetăţenilor. Pe de o parte, oamenii conştient merg la riscuri, pe de altă parte, şi traficanţii au devenit mai abili, metodelele lor de recrutare nu sunt abuzive, iar condiţiile pe care le propun viitoarelor victime sunt ademenitoare. Şi nu e vorba doar de victimele exploatării sexuale. Spuneam la început că, potrivit statisticilor MAI, anul trecut numărul victimelor exploatării sexuale a fost egal cu numărul victimelor exploatate prin muncă. Iar potrivit Raportului global privind traficul de fiinţe umane, numărul victimelor exploatate prin muncă constituie 31 la sută din numărul total de victime.

- Ce credeţi despre eficienţa proiectelor antitrafic desfăşurate în ultimii ani în R. Moldova?

- Referitor la impactul proiectelor antitrafic, cred că acestea şi-au avut rolul lor în combaterea fenomenului. Totodată, aş menţiona rolul sporit al implicării instituţiilor statului în acest proces. Dacă acum zece ani în R. Moldova exista un singur centru de plasament pentru victimele traficului de fiinţe umane şi era administrat de către Misiunea OIM, începând cu anul 2008 acest centru a fost preluat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, fiind în prezent în subordinea ministerului. Din anul 2011 statul acoperă cheltuielile pentru funcţionarea acestui centru, şi doar prestarea unor servicii costisitoare mai este acoperită de către donatori. Plus la aceasta, există şi centre regionale – la Bălţi, Cahul, Căuşeni, Drochia, Hânceşti – care acordă servicii de plasament, cu sucţinere de la bugetul de stat. Din punct de vedere statistic, cu zece ani în urmă numărul persoanelor traficate era incontestabil mai mare decât astăzi, iar numărul victimelor identificate şi repatriate – foarte mic. În prezent este viceversa – în cadrul sistemului naţional de referire s-au aflat anul trecut în asistenţă 189 de victime şi aproximativ 1200 potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane. Adică 1200 de persoane au fost asistate de instituţiile antitrafic – de fapt, de sistemul naţional de referire, coordonat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în parteneriat social cu instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale. A crescut şi capacitatea organelor de drept în ceea ce priveşte identificarea, investigarea şi sancţionarea acestui tip de crimă. Dar aceste realizări au fost posibile graţie parteneriatului şi susţinerii financiare prin proiectele implementate în această perioadă.

- În ce măsură Comitetul naţional poate monitoriza instanţa la care apelează un muncitor migrant, înşelat de o persoană intermediară care i-a organizat plecarea la muncă peste hotare sau de un angajator străin?

- Noi nu ne ocupăm de monitorizarea instanţelor de judecată, pentru că există instituţii abilitate, care au această sarcină. În cazul în care cetăţeanul apelează la noi, putem face referire la specialiştii de la Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI şi aceştia preiau în totalitate cazul şi numai dacă persoana doreşte să colaboreze cu organele de drept, ea va trebui să depună mărturii. Dacă nu doreşte, noi facem referire la serviciile sociale, care acordă serviciile necesare. Potrivit legii, ea are dreptul la 30 de zile de reflecţie, după care decide dacă se adresează sau nu în instanţă, pentru a-şi restabili drepturile încălcate, dar poate face acest lucru şi mai târziu de acest termen. Indiferent ce decizie va lua victima, orice instituţie din RM care acordă protecţie şi asistenţă socială îi va acorda deplină asistenţă necondiţionat. Dar să-i restituie bunurile ori să-i facă dreptate pot numai instituţiile şi instanţele competente. În context, aş vrea să spun că Raportul Departamentului de Stat al SUA, ediţia 2013, privind traficul de persoane, recomandă R. Moldova, pentru prima dată, considerarea ideii de instituire a unui tribunal/instanţă specializată pentru toate cazurile de trafic.

- Tot la acest capitol, un alt raport internaţional, prezentat acum doi ani de către Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale al ONU la Sesiunea a 46-a de la Geneva, constată că în R. Moldova este foarte mică rata urmăririi penale a infractorilor în cazul traficului de fiinţe umane. Ce se întreprinde în acest sens?

- Secretariatul permanent, susţinut de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, dar şi de către experţii antitrafic, a lucrat la elaborarea unui proiect de lege privind completarea şi modificarea codului penal şi a codului de procedură penală. Prin acest proiect propunem să se înăsprească pedepsele pentru astfel de crime, în special pentru munca forţată, întrucât statisticile ne demonstrează, cum ziceam mai sus, că traficul de fiinţe umane cu scop de exploatare prin muncă a crescut în ultimii ani. Proiectul a fost deja consultat de către instituţiile publice şi acum se află pe masa Ministerului Justiţiei pentru a fi avizat. După aceasta va fi transmis Guvernului spre examinare şi ulterior – Parlamentului pentru adoptare.

- Ce activităţi planificaţi pentru viitorul apropiat?

- După vacanţă, vom da start elaborării următorului Plan de Acţiuni, pentru o perioadă de trei ani – 2014-2016. Vorbeam că traficanţii îşi modifică metodele de lucru, dar şi instituţiile statului acţionează pentru a da raspuns, anticipând lucrurile, precum: urmare a reformei MAI, a fost creat Centrul pentru combaterea crimelor informatice, ceea ce presupune şi lupta împotriva TFU. Centrul Internaţional ”La strada”, în parteneriat cu alte agenţii, desfăşoară în acest context o Campanie axată pe prevenirea crimei prin utilizarea tehnologiilor informaţionale. Este o problemă foarte acută şi noi susţinem astfel de acţiuni. În toamnă, planificăm să organizăm Săptămâna Antitrafic, în cadrul căreia vor avea loc mai multe activităţi, la nivel naţional şi regional, dedicate Zilei Europene antitrafic, marcată pe 18 octombrie. Sperăm să sporim, prin eforturi comune, eficienţa acţiunilor antitrafic din R. Moldova.